Comentariile membrilor:

 =  .
Leonard Ancuta
[09.Sep.10 22:20]
nu-mi plac primul si ultimul vers, se poate si fara ele. in rest se leaga bine, dar parca prima strofa e cu adevarat tare. cred ca se putea restringe putin, macar 2-3 versuri - arma indestructibila, baobabul, dans al traznetului.

 =  .
Vasile Munteanu
[09.Sep.10 22:34]
când le-am scris, Leonard, mărturisesc faptul că nu mi-am pus problema dacă îmi plac sau nu respectivele versuri (primul și ultimul); dar ele sunt necesare în maniera în care am gândit întregul; nu știu ce semnificație le-ai dat, dar dp meu dv, de exemplu, și o hienă e lacomă, dar are alte caracteristici; ideea este că precizările respective sunt absolut necesare; las fiecăruia plăcerea de a descoperi de ce; dacă va crede că efortul nu se merită, asta e, să omită versurile respective.

cât despre acele elemente la care se putea renunța, dimpotrivă, eu fi renunțat la următoarele: ierburi, apă, blană, copite, săgeata, praf de pușcă, umezeală, moliciune, scorburi șcl; de fapt, aș fi păstrat numai spațiul dintre cuvinte; singura șansă de a fi o poezie perfectă; dar, vorba lui Valery, "perfecțiunea înseamnă muncă", iar eu nu am o astfel de predispoziție.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

 =  blană frumoasă! haină peste copitele morții
Silvia Goteanschii
[11.Sep.10 23:31]
Mi se pare de excepție gândul că odată cu moartea se termină iubirea, odată cu iubirea se termină moartea, rămânând absența celor două care interferează și se reproduc dimensional. Primul și ultimul vers au menirea de a împlini poemul, de a-l fixa. ele au o structură aproximativ omogenă: cu lăcomia unui leu sunt bărbatul / sunt bărbatul până când niciodată. fiecare cuvânt spus crează interdependență.
silvia

 =  .
Vasile Munteanu
[12.Sep.10 07:43]
mulțumesc, Silvia, pentru lectură și pentru cuvinte; sincer, am sperat ca acest text (care nu este poezie - spun asta pentru a scuti pe știu-ei-cine să-și mai bată capul cu elaborarea unui comentariu) să impresioneze numai pe aceia care apreciază un documentar al inimii; dacă, de exemplu, Animal Planet își are publicul său, de ce nu ar exista și Animal Poetry :).

încă o dată, mulțumesc pentru prezență.

+ .
iarina copuzaru
[12.Sep.10 10:03]

e o poezie inimală, vizuală, vie. m-a făcut să văd și copitele morții, dar și baobabul înfrunzind din sămânță – adică trecerea de la o treaptă la alta are o doză mare de cursivitate, ca o anestezie sub efectul căreia percepi egal, unitar, chiar dacă știi ce te așteaptă. asta despre cursivitate. despre poem, acesta te prinde în gheare. sau, de ce nu, e chiar gura leului (și poate așa se explică de ce se văd atît de bine, de aproape, toate transformările/trasnformarea , “până când niciodată”).

 =  .
Vasile Munteanu
[12.Sep.10 10:44]

nici n-ar putea fi altfel (cel puțin eu așa cred), Iarina, fructul baobabului e pâinea, de care, în general, se bucură maimuța; sau într-o formulă mult mai cunoscută: dragostea trece prin stomac; mulțumesc pentru prezență.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www-responsive/tmp) in Unknown on line 0