| = interesant | milos petru [27.May.10 15:54] |
| Interesant ce scri. Știu că ești același leat cu Jean, l-ai cunoscut, ai ajuns la vreo ciocolată din geamantanul ăla? Un mare actor pe care l-am văzut în spectacole de revistă când mergeam la câte un turneu de șah la Eforie, spunea uneori lucruri pentru care puteau să-l lege, avea umor și un curaj deosebit, Dumnezeu să-l odihnească! | |
| = fapte reale ale lui Jean Constantin | Filip Tănase [27.May.10 23:16] |
| Miloș tată Absolut ce e scris în text, este inspirat din fapte reale scoase din banca mea de date. Este mult mai ușor să scrii după fapte reale, decât după himere. De exemplu, când la spectacole improvizate de el, cu texte proprii, șeful vămii, domnul Nae Stoenescu se fălea cu talentul lui și cu textele care-i aparțineau lui Jean, care avea o memorie să-nțepenești. Povestea cu ciocolata e cât se poate de reală, era un chestor de poliție care pentru că-l simpatiza mult, l-a făcut scăpat de la un proces penal și pe deasupra i-a dat și geamantanul cu ciocolată înapoi, din care toată puștimea am mâncat și am plecat mânjiți, iar Jean a plecat acasă cu geamantanul gol, pe care l-a făcut praf pe dealul abatorului. În timpul "anchetei" Jean era foarte la modă, el a lansat moda: "să moară mama", și "pe cuvântul meu de onoare" care deocamdată-mi lipsește( zicea el) Spațiul nu-mi permite, dar în puntea amintirilor de atunci, mi-a venit o idee să-i scriu o cronică a marelui dispărut, a uriașului actor Jean Constantin. Strofele le-am publicat în 2007, când le-a citit, dar atunci erau intitulate: unui mare actor, moment în care mi-a reproșat de ce nu-i zic și lui "uriaș" ca lui Florin Piersic, lucru care l-am făcut în anul următor când am început să-l public pe unde am putut. | |
| = da | milos petru [28.May.10 14:11] |
| Din ce scri, îmi amintesc de o poantă dintr-un spectacol de la Eforie înainte de 1989. Alexandru Lulescu îl înterabă dacă i-e foame și spune că a mâncat portocale și banane. Primul îi spune că are relații în port iar el zice că le-a primit de la Cluj unde are relații la județeana de partid. Din ce zici se pare că relațiile le avea totuși în vama de la Constanța. mitru | |
| = "vocea politică" a lui Jean? | Filip Tănase [28.May.10 18:47] |
Mitrule, Diferența de fus orar între noi este de 13 ani; eu la 9 Mai 1945 încă nu împlinisem 17 ani, Jean era cu o lună mai mare, iar tu aveai doar câțiva anișori. Deci vorbim limbi diferite între arcuri de timp și spațiu. Eu îl știu pe Jean numai până-n’48 când am plecat să mă școlesc la București și păstrez numai acele amintiri cu parfum cosmopolit, și când Jean n-avea nici un pic de simpatie pentru comunism. Domnul Stoenescu, vameșul, a plecat în 1948, dar până atunci Jean a dus-o dumnezeește cu el. El făcea texte, el le interpreta, nu plătea impozit, câștiga valuri de simpatie, mai ales după ce l-a vizitat C-tin Tănase. Nu-ți mai spun că actorii de la teatrul Constanța care erau lefegii, nu câștigau nici un sfert din cât câștiga Jean în port, un puști nesupus nici unei rigori. Am spus în text, că actorii aveau sindromul de șomeri-era frica de concurența lui Jean, cât era de mic. Pe de-o parte, n-avea „voce politică”, pe de alta nu era invidios pe salariile actorilor, n-a devenit actor decât în 57, când portul avea altă alură, alt conținut, alte relații și interese. În 1948, la naționalizare, era o foame cruntă, apăruse un dans numit : conga căruia Jean i-a făcut următorul text, citez: Conga De foame nu ne plângem/ cureaua știm s-o strângem/ trăind de azi pe mâine/ c-o coajă de pâine. De când conga-i la putere/ făcălețul mălai cere/ iar ceaunul democrat/ zâmbește la sindicat. În concluzie, cum ți-am mai spus, nu știu eu cât de comunist a fost Jean( taică-su era om de afaceri), așa că din punctul acesta de vedere, mă abțin, nu știu, nu pot să-i crez un trecut comunist. Vezi să nu-l faci secretar de partid post-mortem. Dumnezeu să-l odihnească în pace! | |
| = "așa s-a călit oțelul" | Filip Tănase [29.May.10 06:08] |
| completare Coana Viorica Stoian, fostă spălătoreasă la regimentul 21 infanterie a fost făcută șefa sindicatului portuar și a vrut să-l capaciteze pe Jean în echipa artistică la un loc cu toți ageamii, moment în care Jean s-a simțit foarte jignit, că trebuia să lucreze degeaba.Ca să-l împace i-a dat cartea: "Așa s-a călit oțelul" și i-a dat termen de 10 zile ca s-o citească. El i-a spus părerea în public, citez: -suntem căliți pe varză și untură/ purtăm în gură-o murătură. Atâta mai rețin că n-am notat mai mult despre acest moment în banca mea de date. | |