= Cum bate saracia la usa omului? - Boc! Boc! Boc!... | Sorin Olariu [25.May.10 19:46] |
Ti-o spun asa, ca bun amic, Sa nu zici iar ca nu ti-am spus, Ca una este sa fii mic, Si alta e sa fii redus. | |
= Sinereză | Eugen Sfichi [25.May.10 20:21] |
Domnule Prim Mitru În versul 3 aveți o greșeală de ritm. Pronunția corectă este: ex-pe-ri-en-ță. Ați făcut o sinereză. Feriți-vă de sinereze. Cu simpatie, E.S. Postat la 19:51 | |
= Unde-s doi puterea crește și dușmanul.... | bodea emil felician [26.May.10 02:34] |
Modifică Mitrule: ,, constat că n-am experiență '' Văzându-l mic ce te-ai gândit Ascuns la tine în odaie: Că omul ăsta, un bandit, De-ți prinde pensia...o taie! Emil: tizul lui Boc | |
= pensia și sărăcia | Filip Tănase [26.May.10 10:01] |
De-ți prinde pensia... o taie! Redau mai jos celebrul algoritm al marelui Constantin Tănase, privitor la calculul pensiei. “Algoritm de calcul al pensiei” Genială!!!!!!..parcă a trăit azi …… Geniile sunt universale ….. Marele artist, Constantin TÃNASE (5 iulie 1880-29 august 1945), ne-a lăsat moștenire un “algoritm de calcul al pensiei” valabil pînă în zilele noastre. “Altă chestie E scoaterea la pensie Astăzi ești funcționar Însă mâine pensionar. Poate te interesează Pensia cum se calculează. Ei, uite cum se calculează: Din 35 de ani servici Care vor fi socotiți Scazi primii ani de școală Și absențele de boală, Zilele de sărbătoare, Orele suplimentare, Plus un an și patru luni. Tragi o linie și aduni. Pe urmă împarți la cinci, apoi Ce-ți dă înmulțești cu doi, Scazi anul când te-ai născut, Adaugi tot ce-ai scăzut Și la cifra ce-a ieșit Pui un zero la sfârșit. Anii pentru însurați Se vor socoti dublați Adică ani de război Socotind că-n vremea asta Te-ai războit cu nevasta. La totalul obținut Pui trei zero la-nceput Scazi anii de celibat Ridici restul la pătrat Și-astfel într-o primă fază Afli sumele de bază. Apoi le extragi la toate Rădăcinile pătrate Și la suma dobândită Aplici cota cuvenită, Care nu trebuie să fie Mai mare de 5 la mie. Din suma rămasă brută Scazi 4 și 8 la sută Trei la mie la pompieri, Impozitul pe averi. Supracota respectivă, Taxele pentru colivă, Cinci la sută pentru dric, Pe urmă nu mai scazi nimic. Din totalul rezultat Verși 2/3 la stat Și restul ți se cuvine Nu știu dacă mă exprim bine! | |
= Sorin Olariu | milos petru [10.Dec.18 14:27] |
Cum bate sărăcia la ușa omului?-Boc! Boc! Boc!... Ți-am spus așa, ca bun amic, Să nu mai spui că nu ți-am spus, Că una este să fi mic, Și alta e să fi redus. Sorin Olariu Mitru stă flămând în casă Și așteaptă un soroc, Însă moartea n-are coasă, O luase domnul Boc. | |
= coasă confiscată | Filip Tănase [26.May.10 11:39] |
Bravo Miloș, bine-ai zis-o, dar să nu uiți că poate "doamna" mai poate face rost și de altă coasă, în afară de cea confiscată de Boc, Boc, Boc. Iar sorocul, e în funcție de norocul fiecăruia și de soartă! Să sperăm că va fi mai încolo, nu așa devreme. S-auzim numai de bine! | |
= d-lui prim Sfichi | milos petru [26.May.10 18:41] |
Feriți-vă de sinereze. E.S. Păi eu nu mă prea feresc de nimic, îs imun la toate, dacă mai stai pe aici o să-ți dai seama. O vorbă lasă-mă să-ți spun: Să mă feresc de sinereze? Nu are rost că sunt imun, Atât cât poantele sunt breze. Mai treci, mă bucur mitru | |
= b.e.f. | milos petru [27.May.10 10:48] |
Da b.e.f. te ascult, aș modifica așa: Văzându-l mic eu am sperat, Că omul ăsta-i tot esență, Dar n-are-un pic experiență Și este tare diluat. (Poate mai bine e în loc de experiență, inteligență.) Cât privește pensia, încerc să mă adaptez. Ascultând sfaturile Ebei, am început să-mi cumpăr ierburi ușoare care taie foamea. Supărarea mea e că ierburile astea se vând mai mult sub formă de fân, adică iarbă uscată, ori fânul ar trebui lăsat pentru la iarnă, când lucram în agricultură, vara, scoteam boii la pășune. Aș mai zice: Parcă nu mai știu ce vreau, Iarbă mânc, nu sunt integru, Și-l văd tare mic și negru Că dansează-n urma mea. Mă bucur că ai revenit, mitru | |
= Rugă, lui Constantin Tănase | milos petru [10.Dec.18 14:27] |
Mă bucur că ați venit împreună:Filip Tănase și Constantin Tănase, sunteți rude?â Constantine, Constantine, Tu în ceruri o duci bine, Findcă n-ai avut noroc, Să fi sub guvernul boc, Sau s-ajungi numai un an Sub domnia lui Traian, Să ai pensia cintită Dar să fie nesimțită, Să nu ajungă de pită! A fost rău cu der die das, Și mai rău cu davai ceas, Însă ăștia-acum ne-au ras, Încrâncenați și cu ură Ca cea mai rea dictatură. Ne-au făcut venitul zero Creierul l-au dat cu Dero, Vom ajunge-n pielea goală Cu copiii fără școală, Fără leacuri și spitale, Constantine, pe matale, Noi te știm ca om de bine Te rugăm, tot mai rău vine, Ține-ne loc lângă tine, mitru | |
= Răspund invitației | Eugen Sfichi [27.May.10 23:16] |
d-lui prim Sfichi Feriți-vă de sinereze. E.S. Păi eu nu mă prea feresc de nimic, îs imun la toate, dacă mai stai pe aici o să-ți dai seama. O vorbă lasă-mă să-ți spun: Să mă feresc de sinereze? Nu are rost că sunt imun, Atât cât poantele sunt breze. Mai treci, mă bucur mitru Răspuns Te-am urmărit și am o ipoteză: Că faci vaccinul anti-sinereză. Eugen S. | |
= de ce umblii cu viruși | milos petru [28.May.10 14:45] |
Te-am urmărit și am o ipoteză: Că faci vaccinul anti-sinereză. Eugen S. La mine visteria nu e goală, Și-am spus că sunt imun la orice boală, Findcă-s sportiv și m-antrenez din plin Cu wisky, cu pălincă și cu vin. | |
= Am un litru pentru Mitru | Eugen Sfichi [29.May.10 06:06] |
5 replici, 4 epigrame Domnule Prim Mitru Feriți-vă de sinereze. (Eugen Sfichi) Replică: d-lui prim Sfichi Păi eu nu mă prea feresc de nimic, îs imun la toate, dacă mai stai pe aici o să-ți dai seama. O vorbă lasă-mă să-ți spun: Să mă feresc de sinereze? Nu are rost că sunt imun, Atât cât poantele sunt breze. ***Mai treci, mă bucur mitru Răspuns Te-am urmărit și am o ipoteză: Că faci vaccinul anti-sinereză. (Eugen Sfichi) Replică: De ce unbli cu viruși La mine visteria nu e goală, Și-am spus că sunt imun la orice boală, Findcă-s sportiv și m-antrenez din plin Cu wisky, cu pălincă și cu vin. (Milos Petru) Răspuns - Moto "Mai treci, mă bucur. Mitru" Eu wisky pun doar în stilou, De la pălincă mă abțin, Mă antrenez frecvent cu vin Și prin urmare, vin din nou. (Eugen Sfichi) | |
= E.Sfichi-destăinuire | milos petru [31.May.10 15:52] |
Fiindcă-mi tot vorbești de vin, Și băuturile ce-mi plac: Eu de la vin mă mai abțin, Da-l beau mai concentrat...coniac. | |