| = Jolanda, | Dely Cristian Marian [02.May.10 00:52] |
| o secvență din text s-a rostogolit prin trecutul meu. Niciodata nu ai vrut sa vezi ce inseamna sa iubesti intens un cerc strans unit…ai preferat sa spui ca iubesti egal o-ntreaga mare comunitate… Si desi se zice ca esti atotstiutor… nu stii cum e sa traiesti doar printre unii…pentru ca esti ocupat cu toti… mi-am amintit de vremuri în care credeam că am să fiu fericit dacă pășeșc întrun cerc iubitor. unde sunt doar cei dragi. am crezut că durerea celorlalți nu mă va găsi; că nu va pătrunde în cerc. cum-necum, dragostea transformă indiferența întro povară de nesuportat. inelele mici sunt cuprinse de cele mari. acolo, nu mai are importanță timpul pierdut al unui om, ci, ce pot face mai mulți oameni pentru timpul rezervat altor vieți. mi-am conștientizat inadaptarea și dezechilibrul. îmi părea că anii mei și-au pierdut, pe undeva, instinctul posesiv. instinct ce ar mai putea fi regăsit. și atunci, purtarea, nu va însemna indiferență, ci un compromis temporar: speranța că n-am să mai simt vinovăția neputinței. că am să pot să spun întro poză cu lumea, cu bucuria și suferința ei. că aceasta e soarta oamenilor și, poate, o voință divină. # prima iubită(*) îmi reproșa că mă gândesc prea puțin la ea. nu știam să-i arăt cât de mult îmi păsa, mi-era mai ușor să răsfrâng dragoste asupra altor persoane, vis-a-vis de care mă simțeam liber și frumos. ea era secretoasă, incisivă și posesivă. aspecte ce m-au atras de la început, deși nu conștientizasem. clar, nu era deloc modelul imaginat, menit să mă farmece. trecuseră doar două luni de când aveam internet. am "întâlnit-o" prin intermediul programelor ce ne-au împins spre același joc. ne-am împrietenit repede, am început să petrecem timpul, entuziasmați, în ferestre private. ne minunau conexiunile dintre noi. și certurile aveau substratul îmbibat cu iubire. reproșurile - din te miri ce - nu ne-au ocolit; iar caracteristicile ce mă atraseseră inițial, au început să-mi pară urâcioase. era geloasă și-mi transmitea sentimetul. l-am asimilat. bănuiam, însă, că gelozia se datora faptului că nu ne întâlnisem (în realitate); și că, după aceea, viața are să fie ca zborul unei păsări ce nu cunoaște oboseala, dar care, totuși, se va opri, din când în când, să admire natura de-aproape. așa au trecut opt luni. întro seară, în ajunul Crăciunului, m-a telefonat pentru-ntâia oară - eu nu-i știam numărul -, plângea, iar vocea ei venea, parcă, din poveștile cu zâne, când broasca lua chipul prințului. de bucurie, plângeam și eu, de fericire. acoperindu-și suspinul, mi-a spus . percepusem gravitatea din cuvinte, dar eram fericit și nerăbdător să aflu taina. a reluat pe un ton ce-și exprima culpa . atunci a încolțit primul străin în mine...dragostea l-a strivit și am continuat să iubesc femeia. mă amăgeam, lucrurile nu mai erau la fel. după două luni de la întâmplare - timp în care am păstrat legătura -, o întâlneam. era foarte frumoasă. am vrut s-o îmbrățisez, ea s-a retras evitându-mă. visasem de atâtea ori la momentul acela, însă nimic nu s-a materializat. deși, eram agitat, încercam să par calm. pe ea o vedeam rece, distantă. am mers la un bar, am baut o cafea și am discutat formal. plănuiam să întâlnim o parte din prietenii care-și petreceau timpul în același mediu cu noi. cumva, stările reprimate ne-au afectat definitiv. au urmat și certuri mai aprige. și, totuși, ne-am mai întâlnit, fără înflăcărare, întrun cerc de prieteni. apoi, ne-am plicsit de joc, s-a pierdut legătura dintre noi. după un an, am aflat că a divorțat și că are un amant. # uneori mi-ar place să fiu doar un actor grăbit. # dar, cine își poate opri iluziile?.. sunt atât de frumoase.. - eu n-am reușit. aș vrea să prind ziua în care raportul dintre suferință și fericire se schimbă în favoarea celei din urmă. încrederea se recuperează cel mai greu. cu prietenie, cristian ps - scuze că am lungit comentariul | |