| = bătrân...admirator | eugen pohontu [01.Mar.10 15:04] |
| întotdeauna găsesc o mare încântare în haiku-urile tale, atât de rafinat "executate", dar atât de profunde...trebuie să știi ceva "șah lingvistic" pentru a savura jocurile secunde ale lui Norea primul și al treilea sunt chiar excepționale... multumesc! | |
| = Eugen Pohonțu | Dan Norea [01.Mar.10 15:34] |
| Îți mulțumesc pentru aprecieri... și nu o dată, ci de două ori, pentru fiecare comentariu în parte. Sincer, nu credeam că haikuurile mele au parte de vreun pic de atenție, cu atât mai mult că pot provoca încântare. Există o regulă, ca un haiku să fie citit de două ori în recitaluri. Motivul este că un haiku trebuie să spună mai multe decât la o primă citire. Un instantaneu din natură, așa e, dar unul care să spună ceva. Încerc să aplic asta, dar e adevărat, nu reușesc totdeauna. EU mulțumesc! | |
| = frunze pe ape suntem | Doru Emanuel Iconar [01.Mar.10 15:44] |
| Primul parcă mi-a plăcut mai mult, frunze pe apele timpului suntem, dar de ce privea lebăda? V-ați gândit la cântecul lebedei? Poate și al treilea. Da. Deși aș fi vrut să citesc „portret de bătrân”. Babă sună peiorativ. Mie, cel puțin. Am citit întotdeauna, tot ce ați postat. Aveți sigur măcar un cititor. Doruleț | |
| = Doru | Dan Norea [01.Mar.10 18:25] |
| Frunzele pe apă semnifică nu numai deșertăciunea, cum bine ai observat, dar și toamna (poemul trebuie să aibă un kigo, nu?), în particular toamna vieții. Iar lebăda aduce un contrast între grația pe care, poate, o avea și bătrâna în tinerețe și ținuta ei de acuma. În ultimul nu merge bătrân, din cauza cărții de joc, ocupație eminamente feminină. E drept, nici mie nu-mi place "babă", dar n-am găsit ceva mai bun. Poate sună mai bine "chip de bătrână". Mulțumesc pentru semn, cititorule! | |
| = îmi place primul poem | Cristina Rusu [06.Mar.10 09:02] |
| eu rezonez cu primul poem care este scris ca la carte și are frumusețea unui poem haiku foarte bun. tare frumos ai scris tu acolo cu acele frunze care pleacă ca și anii, dar există și frumusețea amintirilor trecute, lebăda. este un haiku perfect. celelalte două sînt corecte dar se îndreaptă ușor spre senryu. nu e nimic greșit nicăieri dar îți spun că primul este un poem de premiat. am trecut pe la tine, bia | |
| = Cristina, ca de obicei | Dan Norea [06.Mar.10 10:28] |
| ...ai dreptate. De multe ori, oricât aș fi de serios, sar pârleazul către senryu. De data asta, chiar a fost nepremeditat. În schimb, de primul poem chiar sunt mândru. Mai ales de când am primit următorul comentariu, care m-a emotionat. " In anul 1960, la Casa de Cultura a Sindicatelor din orasul muncitoresc Hunedoara, in pofida obisnuintei de culturalizare a maselor, un afis sters in alb si negru facea senzatie: "Lacul lebedelor" cu Opera din Cluj. Prim-solista, o tanara de 20 de ani, debutanta, plina de tremurul emotiei. Nu stia cum va fi primit Ceaikovski in palmele batatorite. Stupoare! Sala arhiplina, cu manifestarea obisnuita a celor ce se plac cand se aud. Pe la mijlocul uverturii s-a facut liniste. Emotiile sunt din ce in ce mai mari. Intre acte, taceri. Si moare lebada... Ramane jos.Cauta sa-si ascunda respiratia. Doar broboanele se scurg reci de-a lungul sirei. Si iar tacere... ... Si se ridica. Aplauzele rup tacerea. Batai din palme, din palmele sanatos batatorite. Si... obisnuitul bis. Bis, bis... In 2009, pe malul lacului din apropierea aceluias oras, obolul toamnei se asternea pe oglinda. Si apa tremura... Si timpul sta... Si tanara balerina e aici... frunze pe apă - pe mal doar o batrană privind lebăda Fiecare ascunde o balerina. Fiecare isi regaseste in istoria lui, debutul. Multumesc domnului Norea!" Radu Ignătescu | |