| = Clarificări | Petru Dincă [25.Jan.10 02:24] |
| Domnule Vișan, Găsesc interesant studiul dumneavoastră pe marginea acestui roman. Am totuși o nelămurire: unde apare titlul ,,La Poarta Craiului, în munte'', întrucât în roman apare ,,La Piatra Craiului, în munte''? Să înțeleg că vă referiți la o variantă nepublicată a romanului? Iar prima parte a titlului, ,,Ultima noapte de dragoste'', se referă totuși la povestea de iubire cu Ela (înseamnă sfârșitul dragostei), și nu la război, așa cum încercați să demonstrați în articol. Cu stimă, Petru D. | |
| = Piatra Craiului - masivul de cca. 2400 m, aveți dreptate! | Dragoș Vișan [25.Jan.10 10:35] |
| Vă mulțumesc pentru că mi-ați indicat greșeala. N-a fost intenționată, să știți. Poate gerul ăsta îmi mai încremenește mintea. Asociația de idei cu un colind "Sus la poarta raiului" m-a făcut să botez capitolul așa de eliadesc - de parcă ar fi ceva în genul la umbra unui crin. Eseul meu se referă numai la primul capitol "Întâia noapte de război" al părții a doua din romanul lui camil Petrescu. Atât. Am de gând să scriu amănunțit și despre celelalte capitole ale jurnalului de campanie. Sigur că mă voi referi, în paralel și la tema dragostei și a geloziei lui Ștefan Gheorghidiu. Am fost foarte nemulțumit de viziunea cinematografică prin care s-aecranizat romanul. E de înțeles că Sergiu Nicolaescu voia să-și fixeze un rol memorabil - avocatul și ofițerul erou Nicolau - că a făcut mult mai scurtă povestea de iubire și gelozie din partea întâi. Gregoriade a dispărut din acțiune, fiind înlocuit de Nicolau. Unchiul Tache Gheorghidiu, cel care moare și lasă moștenire familiei, e în film bunicul (sic!). Ela este Lena. Ștefan Gheorghidiu - Tudor Gheorghiu. Nae - Costache. Verișoara, prietena lui Ștefan este Petra și pare o hetairă, o întreținută de lux (a cincea damă a unui politician!). Condamnarea la moarte lipsește din roman. Întâlnirea din final cu Lena (Ela) la fel, de parcă ar fi copiat sfârșitul din Pădurea Spânzuraților în ecranizarea lui Liviu Ciulei. | |
| + Domnule Vișan, | Tudor Cristea [25.Jan.10 23:15] |
| Un eseu documentat și interesant, scris cu o vizibilă trăire, ce are darul de a însufleți stilul. Poate un pic prea patetic, raportat la, totuși, lucidul și chiar scepticul Ștefan Gheorghidiu. În orice caz, dovediți aici o frumoasă imaginație a ideilor. V-aș semnala, totuși, o mică eroare. Mai curând o observație echivocă: în momentul când îl înfruntă pe căpitanul Corabu, Ștefan nu primise nicio scrisoare privind infidelitatea soției. Scrisoarea o va primi către sfârșit. Avea doar o puternică și chinuitoare bănuială. Dovadă și incipitul celui de-al doilea capitol: "Eram însurat de doi ani cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșeală". Cât privește acuzațiile pe care i le aduceți lui Sergiu Nicolaescu în comentariul-răspuns, ele sunt doar parțial îndreptățite. Filmul este destul de bine realizat, chiar dacă se îndepărtează, pe ici, pe colo, de carte. E chiar mai bine așa. Schimbarea de nume nu mi se pare, nici ea, condamnabilă (având în vedere și celelalte mici schimbări). Nu știu dacă ați observat că după marile romane (iar al lui Camil este unul) nu se fac (nu ies!), de obicei, mari filme. Acestea ies, mai curând, din romane mediocre. Dar Nicolaescu gândește filmic (ceea ce e foarte bine). Nu aveți dreptate nici în privința finalului, care îi e sugerat scenaristului de o precizare din "Patul lui Procust", din care aflăm că, fiind acuzat de trădare, Ștefan e condamnat la zece ani de închisoare (sper să nu greșesc numărul anilor). Imaginarea motivului și schimbarea gravității sentinței țin și ele de gândirea filmică. Deși, trebuie să vă mărturisesc (am făcut observația asta și în eseul meu despre Camil, inclus în volumul "De la clasici la contemporani" - 2008) că nu înțeleg din ce pricină a găsit cu cale scriitorul să facă (prin Nae Gheorghidiu) observația aceea. M-am gândit mult dacă nu e o minciună a deputatului, dar n-am ajuns la nicio concluzie. Repet, în final, că mi-a plăcut eseul. | |