| = . | ștefan ciobanu [15.Jan.10 15:27] |
| : frumos redat nasterea persistentei prin ''rugina de lanț pătrunsă în os micșorându-l.'' desi toata poezia are un ton aparte, care uneori ''miroase'' a cautat, mai ales cand nu gasesti locul potrivit pt unele versuri, cum ar fi: /ca pe un leș descărnat de pisoi și modelarea brațului în catapultă/ (ma refer la ultimile versuri). si cand ai un final in care te arunci, ca intr-o evadare, apoi speli si mergi sa te culci. nu stiu cum ramane cu aruncatul in chiuveta, daca e sinonim cu mersul la culcare. eu cred ca nu. per ansamblu poezia place, te ia de ceafa, cu sau fara gingasia aferenta pisoilor. (chiar e nevioe acea subliniere cu mainile goale unde mai pui ca pe un pisoi il iei de ceafa cu o mana). | |
| = re: Stefan Ciobanu | Adriana Lisandru [15.Jan.10 16:29] |
| in jurul primei strofe m-am invartit cel mai mult, mai ales in jurul acelor doua versuri din finalul ei. am inca senzatia ca mi-a alunecat printre degete. da, sterg versul 2. multumesc, Stefan. | |
| = ... | Ecaterina Bargan [15.Jan.10 18:34] |
| parca mai ascutit creionul, mai sigura mina, si alternarea imaginilor, mai delicat redata. ceva mai metaforic pe alocuri, dar frumos si sensibil. "până ce-n vene îți picură ceară și pielea îți cântă-n ecouri de palat părăsit" "o răcoare de ocnă. nici nu simți rugina de lanț pătrunsă în os micșorându-l" "cel mai greu e să prinzi lumina de ceafă ca pe un leș descărnat de pisoi" mi-a placut foarte mult, e | |
| = Gest | Valeriu Dinca [16.Jan.10 05:51] |
| Ca un gest de introspecție ne dă autoarea micimea, nimicnicia existențială, pornind chiar de la titlu.Cu avataruri nepătrunse lasă de cele mai multe ori să alegi între lumină și umbre de parcă ai fi singurul personaj al acțiunii.În final, după o muncă de maratonist apare contemplativul normal și firesc-speli totul\ și mergi să te culci.Am totuși ceva împotriva cuvântului-ceafă-cuvânt total apoetic, chiar dacă spune ce trebuia să spună.În orice caz, o lucrare bună, bine închegată.Felicitări! | |
| = Re | Valeriu Dinca [16.Jan.10 09:59] |
| Scuze, graba dimineții-avatari | |
| = catapulte | Monica Manolachi [16.Jan.10 16:25] |
| Eu văd aici un stop cadru sau, mai bine, o imagine ca în reluare, derulată înainte și înapoi, a ieșirii din sine, a dramei dedublării, dată de motivele aruncării. Este aruncarea ca nevoie impusă (de cine, nu știu), nu ca săritură asumată, de unde și sentimentul de anxietate din strofele 3 și 4. Dincolo de accentele naturaliste răzbate un supranatural bine escamotat în banalități. Mi-a plăcut ambiguitatea de la final a lui “te uiți”. Repetă într-un fel uitarea din prima strofă. Mersul la culcare mi se pare perspectiva unei noi încercări de ieșire din sine, prin vămile somnului. | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [16.Jan.10 23:53] |
| *** de remarcat>o răcoare de ocnă. nici nu simți rugina de lanț pătrunsă în os micșorându-l. | |
| = cogito | calota rodica [17.Jan.10 16:33] |
| Nu stiu daca "refrenul" intrerupe sau insoteste actul existential,dar este o gaselnita necesara mentinerii lectorului in proximitatea creatorului,complicitandu-l,mizand pe functia fatica:"doar un zgomot/de cer sfaramat.ca atunci cand visai"."Celelalte decurg de la sine".Poemul este o descriere foarte reusita a rutinei,cu resemnarea aferenta. | |
| = poem lucrat | petrea stefan [19.Jan.10 13:36] |
| e un poem-reportaj. te-ai documentat bine, exersand, ai dobandit un poem lucrat avand totusi hibe. prima strofa mi se pare respingatoare si artificioasa. dupa aceea lucrurile decurg mult mai bine. imagini care i-ar veni bine oricarui poet: ``doar un zgomot/ de cer sfaramat`` si ``nici nu simti/ rugina de lant patrunsa in os/ micsorandu-l``. | |
| = cosul cu multumiri | Adriana Lisandru [20.Jan.10 01:07] |
| imbunatatirile care s-au adus site-ului m-au tinut departe, o vreme, de acest text. sper ca nu-i prea tarziu sa multumesc comentatorilor pentru bunavointa de a lasa un semn si Luminitei pentru steaua rosie - o surpriza pentru mine, recunosc. vad ca fiecare a gasit ceva diferit aici, si asta poate fi un semn bun. sau, dimpotriva, ar trebui sa ma puna pe ganduri.:) obiectiile aduse sunt salutare, cu atat mai mult cu cat acesta e, din punctul meu de vedere, un text asupra caruia va trebui sa revin, daca voi mai regasi vreodata starea care "l-a nascut". nici eu nu sunt cu totul multumita de el. l-am postat tocmai pentru a vedea reactiile dumneavoastra - reactii pentru care, cu sinceritate, inca o data va multumesc. | |