| = Parere | Ecaterina Bargan [21.Dec.09 18:47] |
| mi se pare un poem superb, cu multa putere sugestiva si tensiune interior versurilor. inceputul si finalul sunt foarte puternice si aduc emotii tari. mi-a placut foarte mult, seara e mai frumoasa acum. | |
| = arderi de iarnă | Ioan-Mircea Popovici [21.Dec.09 21:23] |
| "astăzi cerul este păgân și distrus de viscol, cade pe pământ odată cu marea deznădejde a iernii, oamenii nu sunt onești până la capăt, bat drumul vieții degeaba, se pierd în orice nimic, ard doar chibriturile, ard chiar și pieile de drac, și resturile menajere, mai ales dacă în dragoste nu au fost niciodată doi, umezeala din pereți nu este la fel de sărată ca marea dinăuntru, cei care își poartă destinul invers, din moarte până la naștere, or să tacă, or să bea din ceaiul ăsta de pelin, decembrie după decembrie" | |
| = Analiză pe tecst! | ioan peia [10.Dec.18 14:27] |
| Aș avea, cu îngăduința autoarei și a vizitatorilor, cîteva obiecții la textul de mai sus... Mai întîi să mi se îngăduie a observa că, în general, poezia de ultimă descripție – și, cînd spun asta, nu mă refer musai la vîrsta autorilor, ci la con/generitatea stilului – are, deseori, tendința de a plonja într-o maree expresivă sufocantă și obositoare, de vorbe așezate cu furca, complet lipsite de coerență și viziune a ansamblului. Conformația textuală este planturoasă, căznită, scăpată din lesa autocontrolului. Nu se face simțit, uneori, nici cel mai mic efort de limpezire a zicerii, de urmărire a unui minimal fir logic discursiv care să cupleze receptivitatea unui cititor, cît de cît avizat și onest, la mesajul scrierii. Nu. Fie ce-o fi, – își spune venerabilul autor – eu am scris ce mi-a trecut prin cap, cititorul n-are decît să-și pună mintea la contribuție ca să priceapă. Ei, și sunt fel & fel de cititori. Unii înghit pe nemestecate perorația gratuită a domnilor autori, afectînd o poză de supremă empatie, deși nu au habar ce au consumat. Alții se pun dimpotrivă, activați de simple reacții afective primare, hrănite de vechi antipatii personale sau de către simple conivențe de grup. Alții... Dar să nu o lungim și să oferim exemple concrete. Iată, mai sus, cineva este entuziasmat de „sugestivitatea” și „tensiunea interioară a versurilor”, dar nu insistă nicicum să ne convingă care anume sunt elementele vizatului text, în măsură a produce astfel de „tensiuni” și „sugestivități”. Altcineva, mai jos, se mulțumește să-și declare încîntarea, reproducînd părți masive din el, ca și cum aceasta ar fi suprema demonstrație de gust care s-ar putea face. Rareori am văzut – și nu numai pe acest sait – motivații pertinente și argumentate. Bunăoară, chiar putem lua de gigea, fără urmă de îndoială, scriitura de mai sus, fără a-i dezveli, măcar un pic, părțile constitutive? Haideți să încercăm a face un mic exercițiu de consum. Fie el și relativ neconform. De ce nu? E o modalitate de a scoate în evidență ceea ce nu poate fi definit ca un exemplu de „așa nu se face”. Să începem: „de ceva timp, francesca, parcă aș rupe în dinți sârmă ghimpată,” - expresiune care ar putea să fie, da, foarte „sugestivă” – precum spunea admiratoarea necomplexată din comul de mai sus – dacă nu ar fi atît de previzibilă și complet lipsită de originalitate! În plus, mi-e tare greu să-mi imaginez, – fie și la nivel de închipuire – cum cineva s-ar trezi, nitam-nisam, să-și încerce dantiția cu un asemenea lucru invaziv. Mai departe: „fac din intențiile bune drum înapoi spre ombilic, fiindcă din el ne rupem,” De rupt, ne-om rupe din ombilic, că, vorba aia: omul fără ombilic nu ezistă nici un pic! Dar ca să te-apuci a face un drum taman pînă acolo, pavîndu-l cu „intenții bune”, ei că asta n-am mai pomenit! O fi vrînd să „sugereze” – iată sugestivitatea clamată de autoarea comului! – că drumul spre iad e pavat cu intenții bune! Că și zice undeva, mai jos : „ce mai contează că dincolo de iad nu regăsim nicio lume,”. Dincolo de iad? Adică ce rost ar mai avea să ne punem problema unui teritoriu transinfernal, dacă știm că așa ceva nu să ezistă – vorba țăranului lui Marin Preda, care s-a holbat întîi oară la o girafă! Posibil. Și totuși, dacă stăm să ne imaginăm, noi credem că ar fi ceva mult mai înspăimîntător, dincolo de „iadul” biblic. Anume, un fenomenul cosmic uimitor, numit „găuri negre”, unde materia este așa de îndesată, încît hăpăie și lumina, așa că se face întuneric de-ți bagi deștetele-n ochi. Să fie, oare, vorba de... „amnioticul” de mai jos? „în amniotic ne cufundăm când nu mai putem îndura” Adică, înțelegem noi, ne trimitem singuri la origini – în găurile alea negre! – atunci cînd ne piere cheful. Dacă ne-ar trimite altcineva, zău că ne-am cam oțărî pe respectivul și i-am întoarce-o: „ba pe-a mă-tii!” Dar să purcedem mai departe, pe drumul de costișă al hermeneuticii: „pierderile sunt vârfuri de chibrit, scapără când închidem ochii” „Pierderile”? Pierderi de ce? De lichid amniotic? Pierderi la bursă? Pierderi de echilibru, de obiecte personale? Nu știm. Dar ceea ce știm este achivalența lor lirică, personalizată taman în niște „banale vîrfuri de chibrit”. Care ce fac? Au un fel de sesizor electro-oftalmic care, în clipa în care irisul dispare sub pleoape – adică fix atunci cînd ne înhață somnul – sfîrrr, și gata flama! Dumnezeule, ce chin! Să tot stai cu chibritele alea-n ochi și să-ți blitzuiască retina, ori de cîte ori vrei să vîri cornul în pernă! Absolut insuportabil! Ce mai aflăm? Că: „mai departe ar fi tot scris degetele singure, dacă nu le-aș fi legat,” Înțelegem de-aici, că scrisul de față a luat ființă cu degetele legate! Așa se explică multe! „pleoapele strânse peste globii cețoși,” Păi să ne-nțelegem! Chibriturile alea care făceau sfîrrr! nu mai percutează? Credem că nu, devreme ce... „umezeala din pereți nu este la fel de sărată ca marea dinăuntru,” Explicabil. Au tras. Vedeți ce simplu e să vîrîm brazda hermeneutică în cîmpul textual? Trebuie doar să fim atenți la detalii... Ce mai aflăm? „ating cerul gurii cu degetul și rup rădăcinile de pelin, din ele fac o băutură pentru aceia care încalcă pragul” Interesant! Vedeți că și în cer cresc plante medicinale? Anume, în palatinul care supraveghează freamătul cîmpenesc al limbii? Aici ne-am scos pălăria. Cîtă măiestrie lirică! Și cîtă „sugestie” & „tensiune” – vorba admiratoarei... Acuma, intervine o mică problemă de interpretare: cum adică se poate „încălca” un prag? Așa, ca și un tratat de neproliferare? Posibil. Deci, tuturor celor care încalcă tratatele de gen, li se servește o licoare amară, să le piară cheful de violare de granițe domiciliare. Să mai depănăm. Și dacă o facem, iaca ce aflăm: „oamenii nu sunt onești până la capăt, bat drumul vieții degeaba, se pierd în orice nimic, ard doar chibriturile, Asta cam așa e. Sunt atîți indivizi pe lumea asta care „bat drumurile” „amniotice” (vezi mai sus – drumurile spre buric), că-ți vine să-i trimiți pe toți la origini. Să-i pierzi, adică, în „nimic”. Cum, adică, în nimic? Păi ce, amniotica mă-sii e nimic? Doar vorbirăm mai sus de găurile alea negre. Puțină consecvență, vă rog! Consecvența vine pe drum. Că și zice: „ard doar chibriturile”, adică fac lumină în amniotica aia... neagră! Aha, și mai e ceva. ATENȚIE ce logică de fier: „ard chiar și pieile de drac, și resturile menajere”. Deci, unde se aruncă gunoiul? La ghenă. Prin extensie poetică și ceva mai hermeneutic: gunoiul uman se aruncă la Gheena, adică în iad, bre. Taman acolo unde se „ard chiar și pieile de drac”. Păi ce vă spuneam? Logică de fier. Vedeți, am găsit, în sfîrșit, un spațiu coerent de lirism, așa cum pledam mai sus. Ce mai avem? O iarnă care a luat-o razna și, hop! unii „care își poartă destinul invers, din moarte până la naștere,”. Normal. Spre amnioticul măsicii lor! Nește d-ăia cuplați pe invers, nici nu merită să-i mai băgăm în seamă! La fel ca și poema de mai sus, care spune multe și nu rostește nimic. Sfîrșit... amniotic! | |
| = . | Ela Victoria Luca [22.Dec.09 09:20] |
| ecaterina, sa avem grija la cuvintele mari ("superb"), fiindca e onest sa le folosim numai colo unde sunt potrivite. ioan mircea, multumesc ptr alegerea altfel. ioan, (prea) multa cazna ptr nimic, dar, deh, nimicniciile nu au ombilic. | |
| = Nu, | ioan peia [22.Dec.09 13:44] |
| ...nu a fost deloc o caznă. Ba chiar dimpotrivă,- exercițiile de genul ăsta relaxează. Și e posibil să relaxeze și alți cititori. Și ar trebui să o relaxeze și pe autoare. Să-i dea, cu alte cuvinte, de gîndit. Corul micilor encomiaști nu face bine la exigență. Faptul că, să zicem, un vechi consumator de texte, are o reacție indigestă și oarecum persiflantă, ar trebui să inducă oricărui autor un exercițiu de autoevaluare. Iar nu de răpuns înțepat și resentimentar. Nu am înțeles niciodată de ce un comentariu, - fie el și ceva mai coroziv - transformă un autor într-o baricadă, din spatele căreia lansează cocteiluri molotov. Evident, nu e singurul caz. Reuniți într-o solidaritate de castă privilegiată, acești autori, incapabili de a se apăra altfel decît pe cale administrativă, acești autori, zic, exilează orice consumator de altă opinie decît cea favorabil-amicală. Să le facă atît de bine iluzia în care își consumă fărîma de genialitate? Lăsînd aspectul anecdotic la o parte, textul de sus este un exemplu de grafomanie cronică, lipsit de responsabilitate față de actul scrierii, mai ales că vine din partea unui foarte vechi activant în zonă. Personal, nu am putut selecta din el decît două expresii adevărate, lipsite de artificiozitatea aceea înecăcioasă care parazitează poezia de azi. Iată-le: "astăzi cerul este păgân și distrus de viscol, cade pe pământ odată cu marea deznădejde a iernii," În rest... zăpadă topită! | |
| = . | Ela Victoria Luca [22.Dec.09 13:52] |
| Ioan, scrii despre "a da de gândit", "relaxare" etcetc. Fii liniștit, atunci. Gândește, citește mai departe, ce și cum vrei tu. Sănătate și trai tihnit. Iar de vrei lecturi plăcute ție, apăi deja vezi bine că nu-s pe aici. Mulțumesc ptr efort sau relaxare sau ce o fi fost când ai scris comentariile. | |
| = Pînă la urmă, | ioan peia [22.Dec.09 14:20] |
| ...fir-ar să fie, - am mai spuse de cîteva ori, pe ici pe colo - cred că singura poezie relativ credibilă a rămas cea de tip parodic. Este un autor - (pe care nu-l pot menționa aici fără permisiunea lui) care face acest lucru în mod strălucit. Chiar și proza are cam aceleași curs. Nu mai poți scrie ceva la modul serios, pentru că zona expresivă a fost grav compromisă. Frazelogie, artificiozitate, surplus - vorbe la kil! Parodie, deci, cam așa, ca viața. Intuițiile bine exersate ale celor ce fac bine acest lucru stau mărturie. E trist, desigur. Dar, iată, că poate fi și vesel. PS: A-i tăia cuiva macaroana cu expresii de genul "nu ai ce căuta aici, de ce te obosești cu o lectură insipidă?", este egal cu a-l prinde pe unul care cinează la o pensiune ta și a-i da cu blidul în cap dacă înghite cu noduri mîncarea gazdei și nu se declară mulțumit. Dacă e nevoie, ne ducem și la cantina populară, dar atunci de ce mai ții, dom' apropitar, firma aia mare la intrare și promiți delicatese garantate? | |
| = . | Ela Victoria Luca [22.Dec.09 14:24] |
| eu chiar vorbeam serios că ar prii mai degrabă o lectură faină decât atâta pierdere de timp aci, dar dacă ție îți priește atâta timp pierdut, asta este. eu aleg să citesc saramago mai departe. | |
| = nu am... | ioan peia [22.Dec.09 14:42] |
| ...saramago! sunt un fel de ateu, dar nu comunist. și nici suprarealismul nu mă prea încîntă. deci, nu m-ar prea interesa. afară doar, de "Evanghelia după Isus". dar sunt prea mulți nobeliști care ne scapă. ultimul care nu mi-a scăpat a fost o sud-africană care a primit rîvnita distincție prin 92 sau 93, nu mai țin minte. cartea, cu titlul original: "pick up". nu-i mai știu decît decît numele mic: nadine. | |
| = cu ienibahar | Xiang Mateescu [22.Dec.09 15:04] |
Fara "mai ales dacă în dragoste nu au fost niciodată doi" si in general fara referinte de genul. Sunt in plus, intr-un astfel de text. E un element concret si de luciditate mult prea puternic, strica delirul controlat. Nu ca ar fi grozav, dar macar e coerent... Un an bun, si un purcel mic, aromat cu ienibahar, la cuptor! Si o tuica low fat... ~ Xiang ~ | |
| = xiang | Ela Victoria Luca [22.Dec.09 15:10] |
| merci, la fragmentul acela ai dreptate, stiu. o intreb pe francesca daca ma lasa sa il tai, desi mi-a pus interdictie deja la orice modificare pe acest text sau pe oricare din cele care o includ. cat despre tuica si purcel, si anul acesta le sar. va fi cu vin rosé, frommage, andives, canard, mousse au chocolat et tarte aux amandes. | |
| = E necesar... | ioan peia [22.Dec.09 15:25] |
| ... să revin. Am dat, pe google, de Nadine Gordimer și trebuie să fac corecturile necesare. Premiul nobel pt literatură, 1991. Titlul corect al romanului pe care l-am împrumutat, cred că de la o bibliotecă, din îndepărtata provincie, este "The pick-up". În traducere cam liberă, mi s-a părut mie: "La agățat". Poveste interesăntucă, dar cam trasă de păr. Stilul oareșcum neevidențiabil, nu ieșit din comun. (Mi-am notat impresiile) Am citit-o acum vreo doi ani, parcă. | |
| = ioan | Ela Victoria Luca [22.Dec.09 15:34] |
| merci ptr revenire cu referintele exact, de retinut, deci, ptr lecturi viitoare. cred ca nu vei regreta (am spus cred, deci nu am certitudinea) daca vei citi Eseu despre orbire, Eseu despre luciditate, Toate numele, Fărâme de memorii, Peștera, Omul duplicat (printre toate cele scrise) de Saramago. Cum de altfel cred (repet, cred) ca nu vei regreta nici daca vei citi Cartea Neliniștirii de Pessoa. Sau Nicio privire, Manuscris găsit într-un buzunar, Cartea lui Manuel, Bestiar, Șotron - de Cortazar. Mă opresc ici, că mă ceartă Francesca iar că nu las oamenii în ale lor. | |