| = Fugar și urmărit | Călin Sămărghițan [05.Nov.09 13:32] |
| A doua strofă rostește adevărul pre limba celor care. Încheietura inimii sângerează atunci când. Bordurile zilei sărite de. Cerul sub tălpile. Scuze, dar abia-mi trag sufletul, mă urmărește încă. | |
| = călin, oprește-te! | cezara răducu [05.Nov.09 13:53] |
| plouă prea tare!! mulțumesc! cu sufletul în palme, rara | |
| = sub tălpile noastre | Liviu-Ioan Muresan [05.Nov.09 18:15] |
| mirosea a cer. Un final deosebit. Rămîn însă în memorie versurile: "știam că te-ai rănit într-un sân de femeie crescut pe marginea drumului pădurea se adăpostea de ploaie sub pielea noastră". Un poem ce face deosebită plăcere. LIM. | |
| = liviu, | cezara răducu [05.Nov.09 18:28] |
| mulțumesc!!onorată de comentariul tău! rara | |
| = Cezara Răducu | Ottilia Ardeleanu [05.Nov.09 19:18] |
| "câteva frunze fără oase lipite de fereastră ne aminteau cum ar fi să sosim unul în celălalt în fiecare zi" este extraordinară imaginea pe care o creează, frunzele se lipesc atit de tare, oamenii... toată poezia este foarte frumoasă. mai trec printre versurile tale. numai bine, Ottilia Ardeleanu | |
| = niciodată cum trebuie să fie | Maria-Gabriela Dobrescu [05.Nov.09 19:24] |
| rara, dacă toamna ne va simți lipsa înseamnă că trebuie să fim fericiți. mirosul cerului ne va însoți spre un alt anotimp. frumos poem, excelentă fotografie. cu drag, maria | |
| = otilia, maria , să ne lipim de toamnă!! | cezara răducu [05.Nov.09 19:40] |
| otilia, sunt bucuroasă că am mai câștigat un cititor!mulțumesc! maria..noi rămânem datori toamnei întotdeauna!iar în fotografie se simte lumina ta! cu frunze lipite de palmele voastre rara | |
| = da! | Doru Dorian David [06.Nov.09 13:35] |
| un poem care ia inima si o musca!!! remarcabi mijlocul de ondina: "pădurea se adăpostea de ploaie sub pielea noastră câteva frunze fără oase lipite de fereastră ne aminteau cum ar fi să sosim unul în celălalt în fiecare zi" da... un poem delicat, tandru, vibrant! nu intru in interiorul versului, este neindoielnic si scris cu patima! un gand bun dinspre Doblin! | |
| = erata | Doru Dorian David [06.Nov.09 13:59] |
| remarcabi si un "l" a plecat... scuze | |
| = mulțumesc, 3D! | cezara răducu [06.Nov.09 15:48] |
| am lipit gândul tău de poem!! rara | |
| = eu plec. tu cată. | Petru Teodor [13.Nov.09 03:23] |
| da, îmi plăcu'. am zâmbit îndelung pe viclenia acestui text. (femeia bionică; deh, nu mă pot abține să nu glumesc!) (dar nu, aici este femeia-substanța făpturii.) dar aici sânul - ceea ce hrănește făptura vie - este marginea drumului, plecarea. strofa 2 aduce pădurea fără oase, spiritul ei în făptura noastră, unde iși caută adăpostul. aici - unul în celălalt - este vorba de eu-tu, relația dintre aici și oricând, dintre punct și spațiul din jur. (frumoase strofele 1-2). apoi ai venit cu focul. dar cerul nu înseamnă foc. doar în desprinderea noastră sunt nuanțe de foc (cum sar flăcările în dansul lor către cer). în cer, ca și in noi - nu se află decât liniștea. ei, cătai. găsii pe alocuri, da' nu'mi plăcu' bordura cu nuanțe de foc. ideea ei imi plăcu'. dar aș fi așteptat o liniste, nu plecarea. totuși, și în final ca și intru început - poezia aceasta este desprinderea. cu respect, pt. | |