| = ... | Ioana Geacăr [18.Jul.09 13:58] |
| textul ăsta nu e poezie, Mircea, mergea să-l încadrezi la sectiunea "Personale". M-am oprit totuși pentru o isuliță lirică formată de strigătul peste strigăt și pentru fermecătorul-promițător- pescăruș din titlu :) | |
| = piatra sărutului | Ioan-Mircea Popovici [18.Jul.09 14:26] |
| perfectă observație. este o personală poetică, spre insula de mâine. țipătul pescărușului rănit de la far, Pierre Nadar, nu l-am uitat. se confundă uneori cu un strigăt, pe un peron, dintr-o secvență foarte personală. așa-i între țărm și insulă... poezia și personalele fac împreună peninsula Tympului... toate-s personale... chiar și unitatea imaginară este precum o nedeterminare de Zero ori Infinit. Un fel de ori/ori... cu piatra sărutului și cântecul mutului de pe scrijeliturile scutului. | |
| = Șoapta amurgului | Camelia Tripon [18.Jul.09 16:01] |
| Verurile tale îmbină simfonia culorilor din amurg cu lăuta inimii ale cărei corzi sunt intinse la maxim. Nodul este cel al emoției, al celui ce așteaptă, furat de luminile înserării...este o poezie... | |
| + ... | Ioana Geacăr [18.Jul.09 19:23] |
| da, acum ai modificat foarte mult, e alta, și e poezie prelungită în comentariile tale, mereu în mișcare, muzicală mereu, ca marea! | |
| = Un ecou | George Pașa [18.Jul.09 20:19] |
| Varianta actuală mi se pare bine realizată, chiar dacă s-a schimbat, oarecum, și "codul de acces". Cealaltă era mai sensibilă, neîndoielnic, tot poezie, dar pentru un cerc mai restrâns. | |
| = ... | Ioana Geacăr [18.Jul.09 23:00] |
| Mircea, copiază și prima variantă în continuarea textului acesta, să nu sufere nimeni, ba mi se pare și mai interesant să-i arăți toate fețele :) | |
| + * | George Pașa [18.Jul.09 23:18] |
| Oricum s-ar prezenta poezia aceasta, oricum își dezvăluie toate fațetele cunoscute și necunoscute pentru cel ce gravitează printr-o lume geamănă. E, într-o "variantă" mult mai veche, același țipăt al pescărușului, rănind tăcerea mării (aici, acoperind strigătul ființei). Și, oricum, insula va rămâne aceeași, iat tăcerea nicidecum rănită. Acolo nu există orgoliu, doar prietenie pură. Toate sunt aici din același portativ, cu stativ de semne și tiv. | |
| = pe undeva | Ioan-Mircea Popovici [18.Jul.09 23:58] |
| Camelia, Ioana și George, m-ați onorat cu comentarii generoase și stele. Răspund la oră târzie, reacție spontană, poate o prelungire la ce-am spus (tema strigătului fiind încă în cuta tivului). pe undeva se plimbă o infinită undă din varianta veche trecută prin secundă se strange-n strună nouă un portativ mai vechi precum credința serii din acul cu urechi și când te doare clipa din viața-ți trecătoare întreabă-te ce face să nu-ți tihnească „oare?” de m-ai strigat și nu te-am auzit strigătul tău l-a acoperit pescărușul dacă acum este strigătul tău atunci voi ști de la tine până la insulă încă o zi | |