Comentariile membrilor:

 =  Înjumătățire
Gârda Petru Ioan
[22.Jun.09 14:49]
Ei nici nu știu că au o soartă cruntă,
Cum au avut atâția alte dăți:
Erau doi inși întregi până la nuntă
Și acuma-s numai două jumătăți.

 =  Calcule cu jumătăți
Rodean Stefan-Cornel
[22.Jun.09 16:45]
Un soț de 'naltă calitate
E clar, "un om și jumătate";
Fiind o "jumătate"-a ei,
El poate-avea, deci, trei femei?!

 =  Întregirea familiei
Constantin Colonescu
[22.Jun.09 20:56]
Ãla se însoară,
Care, înțeleg,
Înainte doară
Nu era întreg.



 =  Unul terminat mai târziu
Gârda Petru Ioan
[22.Jun.09 21:25]
Bând zilnic una jumătate,
Plătește-acuma, din păcate:
S-a dus pe copcă sănătatea
Și-i pleacă azi și jumătatea.

 =  bea și nu se lasă
nicolae tomescu
[22.Jun.09 21:39]
pân-a fost holtei
bea făr-un temei
cum s-a însurat
bea că-i... apucat

 =  În compensație
Rodean Stefan-Cornel
[23.Jun.09 08:50]
"Înainte doară
Nu era întreg."
(Colo)

Prea imatur când nu avea soție,
Cu job neînsemnat, câștiguri de nimic,
El nu era cu totu-ntreg, se știe;
Avea, în schimb, întreg salariul, ală mic.
Cornel

 =  Cu-o moarte toți suntem datori
Rodean Stefan-Cornel
[23.Jun.09 09:06]
Replică pentru domnii Gârda și Tomescu

Pe cei ce-aproape îi omoară gura
Nevestelor, eu chiar îi înțeleg
Atunci când, pentru moarte, ei aleg
O cale mai plăcută, băutura...

Rog să mă scuze editorii că nu am postat această replică în același comentariu cu replica anterioară.
Cornel




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !