= another side of man (and God) | Dana Lucaci [26.Aug.05 19:37] |
"nu îmi pot explica modul cum a făurit Dumnezeu un plan pentru fiecare mă întreb dacă eșuează cui aparține atunci planul b și dacă are nevoie de desene" Început de poem ca o revoltă mocnită împotriva unei predestinări "desentae, schițate" de mâinile unui Dumnezeu sau altceva. Poemul se continuă printr-un discurs interior cu adresabilitate "outside the window", acolo unde ne izolăm în false vieți, "încât e imposibil să nu ne intersectăm de câteva ori". Deosebită definire a omului aici, ca un fel de curbură a ființării într-o coloană aplecabilă, mereu supus unei deități anume, până la capăt: "omul e o curbă începând de la spate și are marginile notate cu majuscule" (Om, Aum...) Aș fi oprit poemul la versurile "lance care mă străbate de la o vreme ca și cum aș fi o stradă lungă la capătul căreia întunericul își arată obiceiurile. e întuneric în miezul morții". Posibil că ai ales continuarea pentru a sublinia încă o dată înșiruirea nedreaptă sau nu a vieților ce curg infinit, prin indelebila lor finalitate individuală. Rareori las semn, însă atunci când aleg, probabil nu este o simplă întâmplare a firii. Drag, Ela | |
= hm | florin bratu [26.Aug.05 20:25] |
nu e cu siguranta cea mai buna poezie a ta. dar probabil nu asta e cel mai important lucru, ci faptul ca ti/ai definit un fel de a scrie, suficient de clar pentru a se putea vorbi despre o poezie a ta in general. sunt multe lucruri ce plac si cateva care nu/mi plac. asa ca ma limitez la secundele ca sa nu scriu un comm kilometric. ai o greseala typo in vers 4, unde ai scris prepozitia "in" (fara diacritice). daca in prima parte ai creat mai degraba o stare, in ultimele doua strofe ai devenit usor mai ludica si mai reflexiva prin asta. place jocul cu silaba sacra si naum, dar rima nu suna foarte bine acolo cu ritmul acela si cezara exact la mijloc (poate nu da senzatia de intamplator si poate ar fi trebuit sa fie mai indepartata). as avea ceva retineri si la imaginile utilizate, prea des lasand senzatia unei picturii moderne, pe care la mine o vad mai greu, deh (nu toate insa, iar atunci cand nu sunt, se retin, cum e strada cu capatul de intuneric, de pilda) - in orice caz tentatia asta ar putea naste perspective interesante. finalul asezat sub finul ludic al penultimei strofe (extrem de reusite as zice daca nu as avea ceva cu rima aceea) mai pierde putin din valoare, avand si el ceva de rasu/plansu. nu e nevoie sa iti zic cu sinceritate, ca stii deja asta. | |
= . | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
Show me your disguise My complicated soul My insulated cold and borrowed Show me where you'll hide When everything is bold When I can't even scold tomorrow Careful what you say The center never folds The past is always gold tomorrow I can hear you sigh From half a smile away The bills are never paid with sorrow Maybe it's too late To start another page To finish what we've made with violence In between the lines There's nothing left to say There's nothing left to break but silence | |
= voua, cu multumiri | Adina Batîr [02.Oct.05 19:06] |
Ela, desigur ca nu e o intamplare a firii. Imi place cum ai patruns textul meu. Flo, i'm trying to keep it (real). Ma bucur ca sunt si parti din "inside" care ti-au placut si iti multumesc pentru semnalarea celorlalte. Voi corecta greseala typo, imi mai scapa si mie uneori. Clau, bine ai venit cu muzica. Sunt versuri care ar face un om mai puternic when everything is wrong. | |
= A-din-a, | ioan peia [26.Aug.05 22:33] |
Pot să spun că mi-a plăcut și atât? Că puțini știu a mânui simboluri ca tine? Că ai dat la iveală unul din cele mai bune texte ale tale? Grav și străbătut de rezonațe profunde... Că știi deja,- surprinzător! - a broda pe idei mari? Nu aș fi vrut să te stingheresc cu comentariul meu, dar, realmente m-a impresionat! Chiar vei avea ceva de spus mai târziu... | |
= c.o.m. | Dan Dediu [02.Oct.05 19:06] |
Are si acuma de spus. Placut si mie.Amendament:intertextualitatea Leonard Cohen, Barry White-dau senzatie de reteta. | |
= Cohen - White, făcut terci | Dan Lucian Stefancu [02.Oct.05 19:06] |
Slălbuț text. Sună mai mult a povestire cu viziune ideologică. Nu am avut răbdarea să citesc în totalitate o poezie fără semne de punctuație în cadrul aceluiaș vers (mă refer chiar la primul - unde ar fi fost de dorit măcar un punct, dacă nu se îndura mâna să iscălească un "punct și virgulă"; în felul ăsta e obositor și, chiar mai mult, fără noimă, nu interpretabil)... Sper să am ocazia unori lecturi mai interesante (sau mai lizibile), cu stimă, Dan | |
= "exist pentru ca ma ai in minte" | Nuta Craciun [27.Aug.05 04:05] |
daca existam numai in masura in care cineva ne poarta in minte, inseamna ca mintile noastre se pot intersecta uneori... numai un text original Adina nu se intersecteaza niciodata cu clisee... iar eu nu pot spune multe, au spus-o altii aici cu mult mai bine decat mine, eu vreau sa spun doar ca te citesc, si raman mereu pe ganduri: multa imaginatie si talent a sadit Dumnezeu in sufletul tau! drag Anana | |
= Outside ! - parodie - bodogăneală - epigramă :) | Dumitriu Florin Constantin [27.Aug.05 10:06] |
Marusia avea o burtă, Plăcută, plată ca o turtă, Dar, Dumnezeu, cu-n "B" final, O umflă...ca un "criminal", Cînd existența fără minte, "Haosul-lance" nu-l dezminte, Scurgînd coșmarurile toate, "Inside" de la genunchi la coate!:) Mi-a plăcut compoziția ta! Drag FLORR! | |
= :-) | Sonea Roxana-Crina [27.Aug.05 11:11] |
ATB - Everything is wrong, indeed. | |
= bitter sweet | Adina Batîr [27.Aug.05 13:32] |
Ioan, aprecierile tale ma onoreaza. Multumesc ca ai incredere in mine. Dan, esti un fin observator si ma bucura prezenta ta pe text. Chiar daca de data asta nu ai spus multe, stiu ca ai inteles, stiu ce ti-a placut si ce nu ti-a placut (dincolo de intertextualitate). Cel putin imi pot imagina. :) Dan Lucian, adevarul este ca trebuie sa ai un ochi cat de cat format si suficienta imaginatie pentru a putea citi o poezie din hello, anii nostri. All in all, sper sa ai lecturi mai interesante, nu neaparat la mine. Nuta, imi era dor de tine. Multumesc ca ma citesti, esti o fiinta sensibila. Florr, ai venit aici de bunavoie? :) Roxana... stii cum e :) | |
= Poezie | Carmen Voivozeanu [27.Aug.05 22:21] |
Perspectiva interesanta, originala, un mod aparte de a privi lumea dar si pe tine. Idee si sustinere. Nu stiu ce sa remarc intai, nu stiu nici daca exista un vers care mi-a placut mai mult. Prefer sa tac si sa citesc incantata de stilul pe care ti l-ai construit. Modul cum te-ai definit in poezie m-a impresionat si am vrut sa o spun. | |
= cu leonard de mână | Livia Ștefan [27.Aug.05 23:09] |
"îmi culeg de pe brațe trezirea și e mai rău decât toate coșmarurile" - asta da imagine puternică. Și mi-a lăsat impresia asta pentru că mi se pare într-adevăr șocant să te "trezești"(trezirea din sine înspre sine, cum ar veni). Mai mult nu aș putea să spun acum. Dar textul tău și-a lăsat ecourile să bântuie și prin gândurile mele... | |
= alte raspunsuri | Adina Batîr [28.Aug.05 00:23] |
Carmen (Ina), multumesc mult pentru incurajari. A fost o surpriza placuta si o adiere trecerea ta. Dan, am o banuiala ca tizul tau nu va reveni cu explicatiile, desi ma intreb si eu ce a vrut sa zica in unele locuri. Dar ma intreb doar asa... pentru ca am observat ca ne aflam pe valuri diferite ;) Livia, daca a lasat ecouri inseamna ca nu am scris-o degeaba. Iti multumesc. | |
= Am detectat o încruntare de-o clipă... | Dumitriu Florin Constantin [28.Aug.05 13:46] |
Te rog sa nu fii supărată de comentariul meu "puțin" altfel... Pe lîngă faptul că poemul tău are stilul de construcție modernă, semnele de punctuație apar unde nu te aștepți și propoziția își schimbă total clasicele reguli, te muncește foarte tare în idei și sentimente... Mi-a plăcut foarte mult, am simțit multă amărăciune într-un suflet plăcut și am dorit descrețirea frunții măcar pentru o secundă... Detașarea ne ajută uneori foarte mult pentru a continua aceasta luptă. Cu drag FLORR! | |
= Comparatie | Camil Camil [28.Aug.05 14:36] |
Stii ce are poezia de mai sus? Contrast. Stii ce mai are? Melodie. E o poezie dotata, de care trebuie sa tii cu dintii pentru ca in orice moment iti scapa privirii(si nu din cauza semnelor de punctuatie reclamate de amicii tai anteriori), datorita fluctuatiei. Imi place cum folosesti repetitia, mai ales ca are ca obiect o imbinare "abstract-concret"(burta fiintei), de parca ai vrea sa compui un altfel de univers al fiintei, careia nici Parmenide nu-i detectase burta. Pe de alta parte, exista o Rusie care aminteste de "umbra marelui urs", anemonele ca prezenta naturalista si pierdere a "genunchiului", ca pierdere a sustinerii corporale. Si sa nu-mi mai vorbesti de dedublari:) Si pe la tine e full. | |
= Florr, Camil | Adina Batîr [28.Aug.05 16:14] |
Florr, buna iti e revenirea. "Detasarea ne ajuta uneori foarte mult pentru a continua aceasta lupta." - ai mare dreptate si eu stiu. Multumesc. Camil, am ramas fara cuvinte. Ce frumos ai privit totul, pana in adancuri. Egzact, tot dedublari, priviri catre inside-ul lucrurilor. | |
+ no comment | Andrei Horia Gheorghiu [30.Aug.05 04:00] |
Mă bucur să văd că un text așa bun nu a trecut neobservat, dovadă stau comentariile. De asemenea, îmi pare inutil să stau să le citesc pe toate ca să găsesc un unghi mai șui din care nu s-a găsit (încă) nimeni să se uite la poemul tău, în jurul căruia să-mi construiesc propriul comentariu când, tot ce vreau de fapt, este să-i dau o stea, că nu s-a găsit altul s-o facă înaintea mea. | |
= raspunsuri | Adina Batîr [30.Aug.05 21:31] |
Andrei, multumesc pentru aprecieri, pentru stea si reacordarea nivelului. Vasile.. multumesc de asemenea si tie. | |
= imaginea interioara a ideilor din text | Andrei Gheorghe [02.Oct.05 19:06] |
un poem foarte bine scris, dincolo de mestesugul autoarei pentru care o felicitam calduros, raman cateva versuri memorabile, chiar foarte usor de retinut "omul e o curbă începând de la spate și are marginile notate cu majuscule", incepe textul dupa o intrebare cheie, felul tau de a incepe aici se refera la tendinta noastra culturala de a filozofa mai degraba in poezie, ceea ce este destul de bine, adica cititorul este atras in text printr-un proces de gandire in masura in care ocupatia sa mentala este aceasta. cred ca aceasta parere a mea este sustinuta de al cincilea vers, "exist pentru că mă ai în minte", singura pb a acestui vers fiind ca se continua dupa descartes cu mama si cu tata, fara ca mama si tata sa poata face parte din minte, de altfel avem si acolo un "altfel" care rupe versul, il rupe destul de mult in loc sa treaca de la un registru oarecum filozofic la unul liric "sunt o iarnă claustrofobă și nici măcar nu ning" asta nu mai tine de minte nu mai tine de intrebari si nici de gandire. in urmatoarea viziune nu sunt de acord cu "haosul-lance" e un fel de materializare a haosului prea gartuit excutata, adica lipsa de orice principiu in haos e incompatibila cu o forma definita cum este cea a lancei, deci expresia este imposibila, mai mult expresia in sine nu vine cu un plus de sens in vers si atunci este gratuita. fata de aceasta ambiguitate contrastul este cu atat mai mare cu sentinta "e întuneric în miezul morții" e ca si cand ti s-ar stinge definitiv lumina, apoi revenirea cu "am uitat sa precizez", adica aici am avea un fel de stol de precizari, printre care mai merita a fi mentionata si Rusia rosie. "de multe ori nu e nevoie să-mi vorbești cunosc eu toate drumurile ești un criminal al propriului sine ghemuit în ființa" asta este o poezie foarte buna, repetitia care o urmeaza ne-o indeparteaza ca perspectiva si cititorul simte nevoia sa scape de acea repetitie, eu personal as sterge definitv repetitia aceea pur mecanica artificala cu "din burta fiintei", desi probabil ca si burta asta are un rost desi destul de relativ pe langa conceptul de fiinta...incheierea este un fapt evident al pierderii sirului in urma sirului de succesiuni de burti ale fiintei. una peste alta apreciez textul, il consider un bun reper in scrisul tau, adica de aici incolo cred ca putem sa ne asteptam nu numai la expresii bine imbinate, ci si la o imagine interioara a ideilor din text. | |
= Andrei, raspuns | Adina Batîr [31.Aug.05 23:30] |
Andrei, multumesc mult pentru comentariul obiectiv. Este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am primit pana acum. Am retinut ce mi-ai zis si voi reflecta asupra scaparilor mele. | |