Comentariile membrilor:

 =  las semn
Stanica Ilie Viorel
[31.May.24 10:27]
aceasta-i parte a trecerii timpului care cuprinde, printre altele, și zbaterea poetului, căci iată:
- a fost o vreme când aș fi scris despre ceea ce trăiam ântr-un vis de coșmar, cel puțin așa îl pot descrie acum când mă gândesc la acele vremuri;
- apoi, m-am ridicat din abis prin poezie încercam vindecarea și regăsirea sinelui, dar n-am pus pe hârtie cuvintele;
- nu s-a dospit poemul, el există, dar eu îl păstrez ca pe o speranță pe care o simt cape o parte nevăzută a firii, nicicând materializată. nu încă! dar este acolo, la fel cum bătaia inimii pe care nu o vedem, nici noi, dar nici ceilalți, doar că poetul o simte și știe, la fel ca ceilalți, că ea este acolo, în pieptul celui care o poartă.

zbaterea continuă...
"va continua să tacă
în mine să se desfacă
și pace să nu-mi dea"

o poezie care transmite ideea, poate ar fi nevoie de mai mult pentru a oferi, dacă nu emoție (cu toate că asta s-ar dori), măcar ceva metafore care să surpindă
cred că fiecărei strofe i se poate adăuga ceva în acest sens

spor și inspirație!


 =  Ilie, am recitit și cred că ai dreptate
Amanda Spulber
[31.May.24 17:27]
Voi muta textul la Personale. Mi-am amintit cum acum un an mi-ai zis de un text că nu e chiar varză, dar aproape (glumesc, nu te-ai exprimat chiar așa) și că ar trebui lucrat. Atunci am rescris textul în două zile. De data asta cred că va dura mai mult. Am scris cuvintele așa cum au venit. Am încercat să intervin un pic, dar nu mi-a plăcut ce a ieșit după intervenție. Cred că îl las un pic deoparte. Mulțumesc mult pentru comentariul detaliat!

 =  poemul pe care l-ai scris pace să-ți dea
Albert Cătănuș
[01.Jun.24 15:01]
întotdeauna mi s-a părut greu să scrii în rime
mai mult, e un fel de încorsetare a ideilor/imaginilor/viselor ce trebuie ”să sune din coadă”

 =  Albert
Amanda Spulber
[01.Jun.24 15:40]
Într-un fel, e ironic că Eminescu vorbea despre cuvintele care dau sunător din coadă folosind același procedeu. Ce are el în plus în acea poezie față de cei pe care îi critica? Are logică, mesaj, măsură și ritm. Mie nu mi se pare încorsetare poezia văzută superficial ca fiind doar cu rime, mi se pare provocare. Bine, în general, poezia e o provocare, mai ales că e atât de volatilă și greu de prins. Unde mai pui și doza de subiectivitate. Îți mulțumesc pentru semn, dar nu am înțeles ce crezi despre text. Dacă îl crezi varză, nu mă supăr dacă îmi spui și de ce.

 =  voi a spune ceva care are vagă legătură cu poema ta
Albert Cătănuș
[01.Jun.24 16:35]
acum vreo douăzeci și ceva de ani în urmă am lucrat temporar la o fabrică de cuie, scule și bascule, ceva de genul ăsta, mă rog, o fabrică, uzină. te îmbrăcai temporar în halat și dădeai la strung tot felul de bucăți metalice.
seara ieșeam cu un coleg pe faleza Dunării și agățam fete. țin minte că în general fetele se interesau de profesia ta. evident că profesia mea era de strungar, dar le spuneam că în timpul liber mai și scriu.
cădeau pe spate, evident.
ideea e că orice act de creație, orice act artistic plăcut sau nu de public, este sacrosant. asta ne face speciali, oricine poate lucra la strung, doar nu oricine poate scrie. și de asta cred că tu ești specială, Amanda.
o zi frumoasă îți doresc!

 =  Mulțumesc mult pentru comentariul poetic :)
Amanda Spulber
[01.Jun.24 18:31]
Dar nu sunt de acord cu el. Nu e o abilitate specială. E o înclinație care are nevoie de multă muncă pentru a se dezvolta. Despre text, am înțeles. Nu e chiar varză, dar e pe aproape. :) Așa cum am zis, deocamdată îl las deoparte.

 =  ace, brice și car.ce
Albert Cătănuș
[01.Jun.24 18:41]
nu-l lăsa, te reprezintă în acest moment. dar după cum postulează Heisenberg în principiul relativității, nu vom putea cunoaștea niciodtă poziția ta, sau a mea, relativ la poezie. putem, cel mult, specula.
așa că poți munci la orice fabrică de ace, brice et comp., dacă ești poetesă, te vor îngropa îngropa ca pe o poetesă, indiferent dacă afară plouă sau ninge, sau îngerul tău a plecat la un concert de Bach în ziua funestă.
multă inspirație, Amanda!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !