| = Discurs apt pentru prelegeri evanghelice. | viorel gongu [04.Jan.10 19:44] |
| Constat, la acest moment, că au fost 40 de vizionări. Mă îndoiesc de faptul că, măcar jumătate, au reușit să pargurgă integral textul. Am o părere bună despre răbdarea mea în a citi. Dacă am reușit să citesc integral romanul În căutarea timpului pierdut... Dar să trecem la tema comentariului.În textele vechi, călugării franciscani obișnuiau fraze de cîteva pagini. Fraza este atît de stufoasă și atît de greoaie încât, spre finalul textului te întrebi ce era la intrarea în subteran.Nu a reușit să mă facă să pot răspunde la întrebarea:"de fapt ce a vrut sa zica". Oare ce pot înțelege din expresii cum ar fi...pridvorul de demult al patriei... sau.. rotocoale de emoție...sau a împrizona pornirile. Aici mă opresc. Concluzia mea este că autoarea are o oarecare ușurință de exprimare dar stilul e mai potrivit pentru realizarea unor discursuri evanghelice. Acest delir prozodic trebuie sublimat, condensat , reformat.Eu sper că voi putea să spun și lucruri bune cu altă ocazie. | |
| = Monica, ești... | Emil Iliescu [05.Jan.10 14:30] |
| Monica, ești la primul text pe acest site și cred că aștepți cu emoție ca printre criticile inerente( te afli, doar, pe un site literar) să primești și câteva cuvinte de încurajare. Frazele lungi nu dăunează nici sensului, nici cititorului, atunci când sunt bine construite. Și a scrie în fraze-fluviu nu este deloc ușor! Nu toți cei ce scriu pot lăsa efluviile cuvântului să se reverse generos în pagină. Am descoperit la tine secvențe echilibrat construite: - "Iubirea îi dăruise un scut asemenea spinilor unui trandafir, pentru a-și proteja misterul etern și secretul ce-l purta în ea încă de la naștere"; - "Într-un sfârșit de august morocănos, dar incitând la lungi plimbări pe bulevarde, împreunând mâini de bătrâni amorezi prin ploaia măruntă, așezată pe podeaua rigidă, protejată doar de-un firav covor, recitea gândurile așternute într-o antologie despre patria-i mamă, pe când avea doar cincisprezece ani. Acum, opt ani mai târziu, pomul patriotismului rodea mereu în ea, sub puterea sevei inexorabile, dând naștere la fructele curajului, ale încrederii, ale mândriei, fructe ce începeau să se frângă sub povara dulceții, cerându-și ʺeliberareaʺ - referitor la sintagma "patria-mamă", să nu uităm că fiecare dintre noi, indiferent de perioada în care am trăit, ne-am aflat mereu prin contribuția școlii într-o efuziune lirică a sentimentului că aparținem unei patrii care ne iubește și îngrijește ca o mamă; - "Ochii mei din noapte contemplau împrejur: pe un lan de grâu adormit de țãrani, între sutele de sulițe de aur, se nãscuse un mac. Dintr-odatã, sângele sãu îl simțeam curgând prin al meu, ca un izvor din poveste, nesecat de pasiune. În toatã grația și naivitatea ce-i acopereau trupul firav, vedeam acel marinar de pe corabie ce cãlãtorea fãrã-ncetare, care-și dorea, și nu avea sã dea greș vreodatã, sã atingã cu palmele-i Cerul și centrul Pãmântului cu tãlpile de Jules Verne arzând"; - "rotocoale de emoție" mi se pare chiar o imagine reușită - așa cum fumul se ridică în cercuri mici, concentrice, tot așa și emoțiile noastre se disipează uneori, pierind în înaltul cerului; Aș putea continua cu exemplificările, dar vreau să-i las și pe cei care vor intra pe acest text să deceleze micile licăriri de talent literar pe care le conține. Cu prietenie, Emil Iliescu | |